vineri, 21 mai 2010

Cum sa pacalesti soarta daca ai Deplina Libertate sa nu faci nimic ?

Soarta nu stie ce este linistea si totusi are puterea deplina de a pregati dupa bunul plac drumul ce trebuie urmat de fiecare muritor în scurta sa viata. De ce Ea, soarta, nu se multumeste cu atât si parca cu o placere morbida, îti presara drumul cu tot felul de obstacole si teste de trecut ?
De ce la sfârsitul fiecarui capitol important din viata trebuie sa dai un examen final?

Nu mi-am dat seama niciodata cum hotaraste soarta daca am luat sau nu examenul final, asa ca în loc de examen am sa le numesc de acum încolo mici batalii câstigate de mine împotriva Ei.
Într-o zi, m-am trezit atât de obosit încât simteam ca port pe umeri un cufar în care se aflau sufletele tocite de suferinta ale întregii omeniri, suflete pe care cineva a hotarât sa mi le încredinteze mie intru pastrare. Pentru ca la 29 de ani sunt deja un veteran în razboiul împotriva sortii, nu mi-a luat mult pâna sa-mi dau seama ca urma sa înceapa o noua batalie.

Nu am stiut niciodata durata unei batalii, am câstigat lupte ce au tinut de la câteva secunde, la zile, luni si chiar ani. Si totusi ceva îmi spunea ca aceasta batalie nu va fi usor de câstigat, acum sunt în joc sufletele oamenilor, suflete care au îndurat nespus de multe dureri, precum si nesfârsite necazuri. Cum de la Ziua- Z au trecut zile si zile am început sa ma întreb cât mai poate duce sufletul meu aceasta batalie fiind protejat doar de un scut patat cu sângele proaspat al bataliilor trecute.
Pentru ca nu sunt învatat sa pierd împotriva sortii am hotarât sa o pacalesc pentru o zi si sa-mi acord Deplina Libertate de a nu face nimic, nici macar sa misc un deget. Problema este ca nu stiu cum se face...

de Dan H.