Ora 10:45, Str. Ştefan cel Mare... ocolesc cu dificultate mulţimea pestriţă din acum demodatul centru comercial al oraşului...
Ciudat..., dar nu-mi amintesc cu ce treabă am venit în centru..La treizeci si unu de ani mi se pare destul de grav sa uiti cu ce treburi ai iesit din casa ... Zambesc si ma gandesc la o vorba de-a lui M. Badea "Alzheimer-ul grup pe mine fratioare ".
Va rog sa ma scuzati oameni buni ,pot sa-mi plimb si eu sufletul printre voi ? Azi mi-am promis sa nu mai fiu egoist si sa privesc in jurul meu... Va asigur ca incerc sa va privesc chipurile , dar mai intai ar trebuii sa le desprind de pe sevalet si sa va scap de sub robia caricaturistului....Dar gandul asta ma face sa ma simt desucheat de fericit...
Uite-te la ei... Parcă nici nu exist... Cum sunt şi oamenii ăştia... Acum am ajuns să nu pot ridica privirea... Mă uit în jos şi calc cu grijă ca nu cumva să lovesc un porumbel cerşetor... zâmbesc în sinea mea. - Da bună asta porumbel cerşetor!... Dar dacă stau bine să mă gândesc, de ce nu "porumbel cerşetor " sunt toţi coloraţi în aceeaşi nuanţă de gri , căutând pe aleea murdară firimiturile aruncate de... oameni gri... da oameni gri, oameni cu fetele crispate toţi părând preocupaţi de ceva.
Ridic pentru o clipă privirea şi în faţa mea o domnişoară îmbrăcată cu un taior negru, fusta până deasupra genunchilor iar în picioare... hmm nu ştiu ce sunt alea, zâmbesc din nou în sinea mea şi asta mă face să ridic privirea ceva mai sus şi... rămân parcă hipnotizat de o cascadă aurie ce parcă izvorăşte dintr-o orhidee şi se revărsă în valuri pe spate până la şoldurile ce-mi sporesc parcă starea de hipnoză...
Îmi revin prea brutal din transă în momentul în care simt că-mi pierd echilibrul fiind cât pe ce să cad pe scările îngheţate ce duc în pasajul de sub stradă. Realizez că mi-am revenit complet atunci când în faţa mea doi cerşetori dintr-o specie mult mai comună, Homo sapiens sapiens, îmi întind mâinile şi bâiguie ceva... dar eu nu îi aud pentru că automat îmi trec prin cap imaginile cu "porumbeii cersetori' şi mă gândesc că măcar lor le-a rămas demnitatea de a cerşi la suprafaţă...
Urc scările şi ajung iarăşi în mijlocul mulţimii... Uite-te la ei!... Parcă nici nu exist!... Cum sunt şi oamenii ăştia... As fi vrut ca in fiecare zi sa fie ca si la bal mascat unde toata lumea sa poarte masti care sa schiteze fericirea...Dar cine are nevoie de ei? Ce treabă am eu cu ei? Ce... m-ar ajuta vreunul dintre ei dacă aş avea nevoie...
Imi continui drumul si vad undeva in dreapta scris frumos , ca decupat dintr-o coperta de carte " Pravalia cu Carti " . Poate ca nu am iesit degeaba din casa , asa ca intru in pravalie. Chiar la intrare este ea , fata cu parul in cascada aurie . Simt ca intru iar in transa , chiar cand imi spuneam ca trebuie sa rezist...
- Buna ziua , va pot ajuta cu ceva ?
- Aaaa , da sti m-am trezit pe strada vorbind cu mine despre oameni ce imi recomandati ?
Zambind intr-un fel pe care doar doar Leonardo da Vinci l-ar putea descrie imi spune :
- Un psihiatru sau la sectiunea Ezoterism sigur veti gasi ceva...
va urma..
Dan H.
