Taxa pe Religie

Pentru că în ultima vreme se vorbeşte foarte mult despre taxe o să scriu şi eu despre acest subiect, aşa că să fiu şi eu în rând cu lumea. Eu o să scriu totuşi despre o taxă care există de foarte mult timp şi pe care lumea o acceptă ca şi când ea ar fii normală, am s-o numesc Taxa pe Religie. Pun pariu că nimeni nu a auzit de aceasta taxa, dar ea există cu siguranţă, este taxa plătită de părinţi sau naşi la Biserică în momentul în care un copil este botezat în Numele Domnului pentru a deveni creştin-ortodox.
Din acest moment devii contribuabilul bisericii, Biserica fiind instituţie a statului şi nicidecum Casa lui Dumnezeu. Instituţie ce are angajaţi cu carte de muncă şi aplică tarife pentru serviciile oferite, toate asta în Numele Domnului.
De aici şi frustrarea mea, oare Dumnezeu vrea ca noi să Plătim în bani (banii fiind ochiul dracului) Binecuvântarea Lui?
Din câte ştiu eu Dumnezeu nu a lăsat scris în Biblie organograma bisericii şi tarifele pentru diferitele forme de binecuvântare. Oare Dumnezeu a lăsat scris undeva modul în care se face ierarhizarea angajaţilor Săi? Presupun că trebuie să scrie undeva ca cei mai credincioşi dintre credincioşi să fie puşi şefi iar ceilalţi sunt angajaţii de rând. Astfel şefii cei mari se vor numii Înalt prea Sfinţii, patriarhi (nu ştiu toate denumirile managerilor aşa că o să mă opresc aici) iar angajaţii de rând sunt preoţii. Sincer nu am citit Biblia dar nu cred că scrie undeva ca apostolii erau plătiţi pentru a propovăduii cuvântul Lui Dumnezeu.

Acum să trecem la taxele percepute de Biserica în Numele Domnului: am început cu taxa botezului, se mai plăteşte atunci când faci cununia religioasă, se plătesc parastasele, înmormântările, plăteşti acatistele într-un cuvânt se plăteşte totul. De când te naşti şi până mori sau chiar şi după moarte (toată lumea strânge bani cât sunt în viaţă pentru a plătii câteva pomeni după moarte) trebuie să plăteşti binecuvântarea Lui Dumnezeu.

La final o să mă rog la Dumnezeu să înceapă restructurările şi în Biserica printre angajaţii Săi aşa poate nu o să mai fim nevoiţi să plătim Taxa pe Religie .

Dan H.

Raspuns

Într-o zi , după ce mi-a citit blog-ul, cineva îmi spunea că sunt un om trist, eu i-am dat un răspuns pe care nu l-am ţinut minte. Nu mi-l amintesc pentru că nu acela era răspunsul adevărat, adevărul este că nu ştiu răspunsul. Poate că vă vine greu să înţelegeţi ce vreau să spun, aşa că o să încerc să explic, iar în acelaşi timp poate o să-mi dau şi mie răspunsul.

Nu pot să-mi analizez versurile pentru că ar însemna să-mi analizez sufletul. Mie îmi place să cred că încă mai sunt "stăpânul destinului meu şi căpitanul sufletului meu " şi că orice stăpân aş avea tendinţa să fiu prea dur cu mine. Poate ca viaţa a fost îndeajuns de dură... de ce aş vrea să fiu criticul sufletului meu? Îi las pe alţii să o facă... iar eu o să fiu cel care decide ce să accepte al meu suflet.

Eu cred că tristeţea ca şi fericirea, este un sentiment care intra şi iese din sufletul tău de câte ori îi permiţi, nu trebuie decât să ai grijă să nu devină locatarul permanent. În lupta pentru supravieţuire am uitat să ne bucurăm de lucrurile simple, am uitat cum e să fii mulţumit fără motiv, am uitat cum să fii fericit cu ceeace ai dar în acelaşi timp fericit că poţi spera la mai mult. Devenim tot mai trişti când nu ne putem satisface toate dorinţele şi astfel lăsam ca dorinţele neîmplinite să devină sursa dramatismului interior.

Eu cred că sunt trist atât cât sufletul meu poate duce..
Sunt fericit atât cât sufletul meu poate să accepte...

Răspunsul pe care trebuia să-l dau atunci este simplu:
În mare parte versurile mele sunt simple întrebări... Întrebări la care nu am găsit încă răspunsul... Poate că sunt întrebări fără răspuns dar pe care este bine să le şti...

p.s . Poate că până la urmă nu sunt un stăpân atât de dur şi las sufletului meu libertatea de a alege...

Dan H.