( intre un Stabilopod si o Naluca )
Doar valurile stiutoare de soarta celor care cred si spera îmi spusera s-astept...
S-astept? Sunt ani de când îmi plâng ciudatele romante... Sa stie oare Marea pe cine eu astept? Sa stie oare Ea de visul unui muritor? Sa cred...
Sa fie oare Marea învolburata de prea multe lacrimi adunate-n amarul unui vis. Chiar daca ochii de muritor au plâns, romantele sunt acele unduiri de cânt, un curcubeu sonor ce lega fin "a fost" de ce " va fi ".
Pe aceasta punte, peste timp vei trece si vei sti ce-ai asteptat si ce ti-e pregatit pentru a primi.
Si cred c-atunci când luna trece prin valuri... urmând mereu în cale al orologiului tipar o sa-mi lumineze puntea peste " a fost " spre ce "va fi "... hm-mm ciudat.
Si prezentul?
Cum sa refuz destinului urzeala când viata mi-o traiesc pe-o punte între trecut si viitor? Atunci am sa ramân pe tarm... sa cred... sa sper...
Dan H.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu